politica de tejghea

Trecute vieti de carciumi si bodegi
Eugenia Popescu

Pentru cei mai multi dintre noi, Romania aduce cu o taverna care, de ani buni incoace, nu-si mai trage obloanele. Romanii, niste mitici de-ai lui Nenea Iancu, golesc halbe de bere, injura stapanirea, fac si desfac guverne, fac, cum s-ar zice, politica. Nici politicienii nu se dau in vant dupa apa plata cu lamaie, iar cand vine vorba de o reuniune de lucru, un birou executiv, de o plenara restransa, de un schimb de idei (idei, am spus?!), nu mai vorbesc de o “socializare”, carciuma este prima alegere. E biroul lor, e masa lor de lucru. Si in timp ce Romania se pierde in vorbe, se stoarce de vlaga in razboaie marunte cu mize insignifiante, ratacindu-si identitatea, temele ei grave, problemele care o ruineaza, o macina, si pentru care ar merita, macar din cand in cand, sa-si toace nervii, timpul si inteligenta, politicienii romani traiesc de azi pe maine, intre un mic si-o bere, crezand ca, astfel, fac politica. Politica tarii.

La Iunion, birjar!
La inceput a fost carciuma din gara Buzaului, tinuta de nenea Iancu Caragiale, unde si atunci, ca si acum, negustorii de onoare, oameni simpli, (“niste papugii... niste scarta-scarta pe hartie! Ii stim noi! Mananca pe datorie, beau pe veresie, trag lumea pe sfoara cu pisicherlicuri... si seara... se gatesc frumos, cu sticlele-n ochi, cu giubenul in cap, si umbla dupa nevestele oamenilor, sa le faca cu ochiul.”) dar si marimile zilei, se amestecau unii cu altii, pe langa un mic si-o bere. A fost apoi “Iunion”-ul aceluiasi Caragiale, gradina unde Jupan Dumitrache, consoarta acestuia Veta si cumnata-sa Zita mergeau sa vada, asa de un caprit, de un pamplezir, comediile alea de le juca Ionescu. Din cand in cand, printre meseni, o adunatura de mitici, toti de-ai lui nenea Iancu, turmentati, dar fericiti. Coboara direct din birja si coana Joitica, o dama buunaaa..., blonda ca berea si cu mare influenta, care, facea si ea, normal, politica. Si inca ce politica! La brat cu venerabilul consort Zaharia Trahanache, dar numai si numai in numele “Trandafirului”, un fel de Fanica prefectul chemand la “izircit”, cu gornistul, toata suflarea stacojie a partidului.

La Bac, cu Tismaneanu
Si desi, de o suta si mai bine de ani, nenea Iancu e istorie, nu trece zi de la Dumnezeu sa nu ne amintim de el. Anul acesta, an cu ghinion, si-a amintit de el pana si Ministerul Educatiei, condus de domnul acela tinerel care a vazut cincisprezece stele (verzi!) pe steagul Europei, in loc de douasprezece si l-a scos urgent din programa examenului de Bacalaureat, la proba oral, disciplina “Limba si Literatura Romana”. Pe el, pe nenea Iancu, si pe mai toti marii scriitori, poeti si critici literari – de la Calinescu, Creanga, Preda, Bacovia, Nichita Stanescu, pana la Iorga, Cosbuc, Arghezi, Sadoveanu etc. I-a pus, in loc, pe altii “mai de onoare”, pe Jonathan Scheele, de pilda, cu o conferinta de presa tinuta pe vremea cand reprezenta Comisia Europeana la Bucuresti. Tot domnul acela “tanar tanar, dar copt, serios baiat!” a mai pus apoi “Pactul national educatie”, semnat de presedintele Basescu la Cotroceni, un “Raport al Centrului de Sociologie Urbana si Regionala”, dar si “Raportul Tismaneanu”, in baza caruia, acelasi presedinte a infierat comunismul. Astea da, texte literare, nene Iancule!

“Ciresica” de pe tortul presedintelui
Asa ca, vezi matale, timpurile alea s-au dus. A trecut demult vremea berariei din gara Buzaului sau a “Iunion”-ului. Alte carciumi fac azi istorie. “Ciresica” a fost cea dintai. Nu cea din Bucuresti, fireste, asta ramane fieful de tinerete al presedintelui Vanghelie, locul unde a invatat el, in calitate de ospatar, sa serveasca pe toti, in cea mai mare discretie si cu cea mai mare pomptitudine. E vorba de “Ciresica” din Neptun, unde un alt presedinte, Basescu de asta data, si-a testat popularitatea ca proaspat uns in cea mai inalta demnitate a tarii. Acolo a tras presedintele, racorindu-se la o bere si doi mici. Asa s-a nascut celebritatea “Ciresicai”, cand, cu putin noroc, “mam’mare, mamita si tanti Mita” au petrecut acolo, dupa o baie de namol si o frectie cu carmol, in compania presedintelui care si-a dansat consoarta, dar n-a iertat, iertata-ne fie si noua observatia, nici corpul de balet. Si ce corp... dar si ce fuste crete! Acolo, la “Ciresica”, a vazut natiunea ce presedinte veselos - vorba altui presedinte, Voronin - si-a ales, acolo si-a jucat presedintele cartea popularitatii si, cercetand sondajele vremii, n-a jucat-o deloc rau.

Chefurile de la “Golden Blitz”!
Prin anii 2000, dar si mai apoi, la mare voga a fost “Golden Blitz”, beraria - sa-i zic asa - ai carei patroni sunt baietii aia celebri ca un cal breaz, altfel finuti, bazati si orientati politic, regii asfaltului, care au fost “daruiti” de mai toata puterea locala de dreapta – “urla gazetele, dom’le!” - cu contracte de sute de milioane de euro!!! Si nu urlau, probabil, degeaba. Aici, in 1996, la castigarea Cotrocenilor, a dat Conventia dlui presedinte Emil Constantinescu, un chef de-au chemat, intr-un sfarsit dramatic, Salvarea. Ca Politia nu era cazul, era cu ei! Chef mare si in 2004, cand portocaliii au luat puterea. Aici s-au facut si s-au desfacut guverne. Pe servetele de masa s-au impartit, la mare meserie si caligrafie, portofolii ministeriale, dar si agentii, comisii si oficii guvernamentale, posturi de prefecti, sefi de servicii descentralizate si cate altele. Aici s-au facut aliante, mai pe fata, sub blitz-urile gazetarilor, mai pe din dos. Aici s-a baut cu “dusmanul” de azi, aici s-au legat prietesuguri de partid si de stat.

Partidul de la “Potcoava”
Prin anii 2006, a venit si vremea “Potcoavei” de sub podul Giulesti, care dintr-o bomba amarata de cartier a devenit, peste noapte, o taverna de renume, si nu pentru ca acolo trudesc doi bucatari curatei foc si cu simtul datoriei implinite, ci pentru ca acolo a fost pusa la cale nasterea partidului prezidential. Acolo, in plictisul unui sfarsit de toamna si in compania a doi mici si-o bere blonda, presedintele tarii, impreuna cu Vasile Blaga, ministrul de Interne la acea vreme, Radu Berceanu, ministrul Transporturilor si Adriean Videanu, primarul general al Capitalei, au discutat, ca baietii, de una-alta, ca mai apoi toate aste vorbe sa devina, pe fondul unui mare scandal, “politica Romaniei pe termen scurt si secrete de stat”. Si asta pentru ca, spate in spate cu Berceanu, s-a nimerit un cetatean oarecare, auz fin, gura sloboda, devenit si el celebru pentru ca a tras cu urechea la ce nu trebuia: discutiile despre schimbarea unui general, combinatii despre crearea unui megapartid, aprecieri de tot felul la adresa unor inalti functionari ai statului si o gramada de alte chestii pe care nici el, nici marii analisti ai vremii nu le-au dibuit talcul. Pe moment! Din toata acea tevatura, “Potcoava” a purtat noroc cui trebuia si uite asa a aparut partidul dlui Boc.

Localele de la “Up town”
Iata ca, in anul de gratie 2008, “localele” se discuta si ele tot la carciuma. Cam in aceeasi companie, mai putin Berceanu, plecat sa cucereasca Oltenia. De asta data, carciumioara este la standarde, e in buricul targului, e infinit mai curatica si mai ales nu calca in ea, la chenzina, tot marlanul. Se cheama “Up Town”, si se mai cheama ca timpul Potcoavei s-a dus. Nu si naravurile. Episodul e bine cunoscut deja, motiv pentru care nu mai intram in amanuntele acestei povestioare. Oricum, aici, un presedinte “fost primar”, “un primar in functie” (Adriean Videanu) si un “viitor primar” (Vasile Blaga) au iesit duminica la o bere. Si dupa, la declaratii de presa. De acolo, de pe treptele restaurantului, presedintele a facut o trecere in revista a subiectelor abordate la masa. Un amestec duminical - usor ca un sprit de vara - de posibile sau certe blaturi, portete de candidat - care mic de stat, care mare de cap, unul mai neinsemnat ca altul, pronosticuri de bodega, vorbe de stadion. Episodul va trece cu siguranta, ca suntem, nu-i asa, in plina campanie electorala. Faima carciumii ramane. Ca Bamboo-ul drei Elena sau ca “Fitele” junelui Poponeata. Sau, de ce nu?, ca bodega dlui Caragiale, din prafuita gara a Buzaului.