gunoierii-printi si cersetori

Gunoierii - printii si cersetorii marilor orase
Eugenia Popescu

Sunt gunoieri si gunoieri. Unii fac bec Primaverii, de zici ca sunt cel putin academicieni doctor ingineri sub acoperire, cu masterate la Roma si maniere insusite la Sorbona, care culeg gunoiul cu pipeta, descopera, odata cu desertarea tomberonului, cum arata „steaua de mare”, branza Camembert si sampania Piper Heidsiecksi. Sunt gunoierii de lux ai societatilor de salubrizare.
Altii rastoarna haznaua pe Prelungirea Ghencea, pe stradutele alea care mustesc de zoaie si laturi, in care cainii te rup daca le calci teritoriul.

Mahalaua RFG-ului si ficatii din fier beton
Un lucru este insa cert. Daca in Primaverii meseria de gunoier seamana a parfum de trandafir, nu oricine poate scoate mahalaua de sub mizerii. Gunoierii care fac treaba asta sunt caliti, harsaiti in meserie. De la ei afli nivelul de trai al periferiei, mai abitir decat orice alt studiu platit cu o carca de bani, fie ei bani romanesti sau occidentali. Un gunoier iti citeste in tomberon si iti spune pe de rost cum o duc oamenii, ce baga-n ei, ce magazine calca, la ce marfuri ii tine paraua, ce boli ii pandesc, cata paine pe cap de locuitor se inghite in Romania, cata carne, cata bautura. Un gunoier este un fel de barometru social, un fel de institut de sondare a opiniei publice, care nici macar nu are nevoie de intervievati ca sa afle cum sta treaba cu viata prin Romania. Nea Grigore e pe felie de cand se stie. Nu isi mai varsa ficatii si stomacul demult. E imun la toate, de parca acum ai scos seringa din el. E vaccinat pe viata. „Aici, printre daramaturile astea de case, gunoaiele se ridica o data la doua saptamani. Vara, baietii astia mai tineri se opresc din uluca in uluca si borasc pe ruptelea... Ca pute de te intoarce pe dos. Iarna, mai merge. E domnie curata, ca totul e inghetat beton. Dar vara, e crima curata. Pe icilea, oamenii nu arunca nici un capat de ata, ca totul poate sa fie vreodata de folos prin gospodarie. Se arunca cel mult cojile de cartofi, si alea subtiri de zici ca sunt borangic”.

Gunoi de om batran
La blocurile din Drumul Taberei, gunoierii sunt deja boieri. Fata de cei de la periferie, astia zici ca robotesc intr-o parfumerie. Pe strada Gheorghe Letea, abia de mai intra masinile salubritatii de cate autoturisme sunt parcate. Mai au putin si se incaleca. Lumea de aici face parte din alt „strat” social. Sunt lefegii pe la cate un patron, pensionari, slujbasi la stat... in tomberoanele aliniate cu simt de raspundere de femeia de serviciu in spatele blocurilor gasesti gramada de oase, indiciu clar al faptului ca se mananca, pe spongi, pe saturate, ce conteaza, carne, sfoara de salam, cutii de branza topita, cate o sticla de sampon sau o cutie de vopsea de par sau de crema de fata. Din cand in cand, cate o cojita de sapun sau o cutie de detergent. Aici traieste romanul ala de rand, nici prea-prea, nici foarte-foarte, ala de bea vin la kil, bere la sticla, fumeaza tigari de 35.000 pachetul, mananca paine de 4.000, carne de 115.000, celebra fleica.. Aici se inghesuie pensionarii, in garsonierele alea cat chibritul, si le ghicesti prezenta dupa mucurile de lumanare, dupa ambalajele de la medicamentele pentru oase, stomac, inima sau fiere. Blocurile de aici adapostesc somerii sau disponibilizatii care lustruiesc, foindu-se intruna, bancuta din fata scarii, lasand in urma lor o mare de seminte si cateva pet-uri de rachiu puturos.

Tomberoanele Primaverii
La ghenele din 13 Septembrie, cum cobori incet spre Panduri si incepe sa se vada Casa Poporului, gunoierii se pot numi deja angajatii de lux ai salubritatii. “De aici, pana-n «Primaverii» incepe lumea barosanilor, aia de mananca doar din tipla, din cutii, haleala bagata in ambalaje de-ti iau ochii si mintile de pofta, facandu-te sa te intrebi ca prostu’ cum de-i rabda inima sa le rupa si sa le arunce la gunoi”, ne spune, domn’ Marin, care poarta manusi si salopeta verde scrobita, si care rastoarna „cu grija si bagare de seama, cu un soi de nerabdare, ca nu se poate sa nu-ti pregateasca el, tomberonul, cate o surpriza”, tine sa ne precizeze angajatul salubritatii, un tip usor bizar care, la tinerete, zice el, a batut toate cenaclurile literare.
Revenind pe pamant dupa mica incursiune in tineretele atinse de morbul talentului, ale lu’ domn Marin, aflam ca nivelul de trai pe pamantul pe care tocmai calcam este „asa cam mediu”, nu de alta, dar intr-o perioada domnia sa a lucrat si pe „linia zero”. Adica in cartiere din alea ultracentrale, putin zis.
Asa ca poate face comparatie. Concluzia - „ca si aici, in Panduri, romanul o duce bine”.
Dupa care detaliaza. „In gunoaie nu prea dibuiesti resturi de mancare, ca si astia mananca ori la serviciu ori la restaurant, dar si cand gasesti sa te tii.
Pai doar gusta din copan si hait cu el la gunoi. Bucati de salam, cremvursti ambalati cate cinci-sase la punga, carnati cu mazga pe ei, branza din aia de oaie de 140.000, intarita de cat a zacut prin frigider, fructe si legume aruncate inainte de a se strica, cutii de bulion de jumatate consumate, cutii de bere, vin doar la treisferturi...
Boierie, neica, boierie!” si cand se zugraveste, iar pe aici mai mereu se zugraveste, gunoierii simt ca il iau pe Dumnezeu de un picior. Ca proprietarul arunca tot ce are prin casa. De la aspirator, si niciodata „racheta” din aia ruseasca, ci marci bune, pana la covoare, carti, tablouri, paturi, scaune...
Iar de cand cu termopanele astea, gunoierii nu mai stiu ce sa faca cu geamurile, ca si-au inzestrat tot neamul si au pus deoparte pentru trei generatii de aici inainte.