O istorie marunta a Bucurestiului

 Am inceput sa citesc o carte pe care am cumparat-o  pe fuga , cum altfel? , de la libraria Umanitas. E scrisa de un gazetar batran care moare de dragul de a povesti.Oricum a-i lua-o, cartea s-ar putea numi  doar o istorie marunta a Bucurestilor , caci omul scrie vrute si nevrute despre Buccuresti pe o perioada de mai bine de o jumatate de secol. Avea 62 de ani cand s-a apucat de scris , incepand cu Bucurestiul sfarsitului de secol 19, si termina ce avea de spus   pe la 1950 .Si ar fi tot scris, cred eu, daca ar mai fi trait,  trei ani mai tarziu fiind insa rapus de vreo  boala. Ca abia implinise 70 de ani. Dl asta, Constantin Beldie,  are o scriitura greioaie, stufoasa, plina de amanunte si inflorituri stilistice, scriitura de inceput de secol 20. Dar are si ceva ce imi place si ma face, in ciuda dificultatii de a o lectura, sa-i dau bice cu cititul.Are, asa cum spuneam, acea impetuoasa si  fermacatoare dorinta de a povesti. Mai apoi, vorbeste in cartea lui de o perioada extrem de dinamica , plina de innoiri,  stiintifice, tehnologice, coomportamentale, de habitat etc, dar si tragice , razboaie, schimbari de guverne, rasturnari de lumi.Intr-un fel seamana cu ceea ce s-a intamplat si la noi,  in acest sfarsit de secol 20 si inceputul secolului 21.  Si ma gandesc ca, aidoma acestui domn, am vazut si eu pierind peste noapte  lucruri, moduri de a trai , curiozitati ale strazii, vestigii ale timpului, decoruri, epave, ramasite  si sfaramaturi ale altui secol pana intr-atat incat cu greutate le mai regasesc pana si in memoria mea.Am lucrat, deci. ca si domnul.  in gazetarie, la” Informatia Bucurestiului”  in ultima tipografie clasica, cea de pe Brezoianu, unde a functionat, la vremea dlui Beldi, „Universul” lui Stelian Popescu. Am privit  intai fascinata , apoi cu trecerea anilor fara emotie linotipul, masinariile acelea mari si complicate, din care literele din plumb  se culegeau si apoi se turnau fierbinti in forme ce mergeau spre paginatori, am   vazut  si pipait  ultimele regale cu casete cu  litere din plumb, rafturile cu albitura, am  lucrat cand eram „de servicu” sau” Cap Limpede „’ cot la cot cu paginatorii care trageau de rame sa aranjeze textul si faceau corectura inlocuind manual randurile gresite,  am stat in” cusca” mai intai ca zelos corector, alt fel absolventa a facultatii de filosofie –istorie a Universitatii bucurestene,  apoi ca redactor dand „Bunul de Calandru”,BC-ul,  si, ulterior, ca sef departament, „ Bunul de Tipar”,BT”-ul,  inainte ca  ziarul sa  intre in rotativa .Am inca in memorie olfactila mirosul proaspat al ziarului abia tiparit, un amestec usor umed de cerneala tipografica, de zinc , de plumb. Am vazut ultimii  difuzori  de ziare, ultimele chioscuri. Le am si acum in minte pe curierele Informatiei Bucurestiului, Gina si Dorina, care plecau de cu zori cu suluri imense de ziare proaspete sub brat spre marimile zilei, oameni si institutii. Mi-am facut meseria in conditii de neimaginat azi- scriind de mana, pe caiet dictando, cu creionul, cu pixul,  notite, articole, mereu  cu fotoreporterul dupa mine.Am cunoscut in redactie  oameni extraordinari, condeieri adevarati in jurul carora se aduna toata lumea interesanta , lumea care conta a Bucurestiului.Am invatat sa scriu  si am fost lasata sa scriu in cel mai adevarat sens al cuvantului.Pe vremea aceea se spunea ca orice gazetar este in ultima instanta un scriitor , fie el si ratat. Scriitura fiecaruia dintre gazetarii "Informatiei Bucurestiului", (devenita ulterior Liberatea, dar pastrandu-i spiritul cat o zbatere de aripi de fluture) insemna talent,  personalitate si stil propriuAm batut orasul cu piciorul, am fost la toate marile evenimente ale vremii.La revolutie, pe strazi, in tipografie, se tragea pana  si pe holurile redactiei, si cu toate acestea am scos ziarul si seara tarziu l-am aruncat spre cititori  impreuna cu colegii mei de atunci , din turla cladirii,  ca intr-o ploaie de confeti, Am fost mai apoi, tot pe teren,  cand a cazut Guvernul Roman, cand au venit minerii lui Cosma si cand au dat foc Parlamentului gazduit in acea vreme in  cladirea  Mitropoliei, am fost la mineriade, am fost la protestele din  Piata Universitatii, ca reporter de teren, am cantat cu cei de acolo  Imnul Golanilor si i-am injurat mai apoi,  am fost la luptele de la Costestii de Valcea, am fost apoi acreditata pe „politic”,la Cotroceni pe langa primul presedinte al Romaniei democratice, Ion Iliescu( pe care l-am iubit , neconditionat, incalcand obiectivitatea meseriei si pe care-l voi iubi pana la sfarsit) ,am fost la imormantarea lui Coposu si am sc ris despre asta, am fost la procese celebre si am scris despre ele, am descalcit scandaluri rasunatoare si m-am ales cu procese , mi-am facut meseria  cu uneltele, modalitatile, in maniera de a scrie si a gandi ale  ultimilor gazetari care acum in marea lor majoritate sunt sub ierbi. Intr-o lumea in destramare, am scris  nenumarate reportaje cu meserii uitate- am cunoscut astfel ultima remaieza a Bucurestiului, dna Cati  de pe Brezoianu, pe  ultimul cesornicar de  pe  Blanari, pe ultimul cafegiu de pe Academiei, precum si pe ultimul lustragiu de la Gara de Nord.  Mai apoi, cand am revenit asupra lor , n-am mai avut despre ce scrie -  timpul deja le  ingropase si  lumea le uitase de mult. Disparea in fapt o lume si moartea cutreiera orasul facandu-si de cap. Mureau strazi, cartiere intregi.Fabrici si uzine se tocau la fier vechi, dupa ce se cumparau pe nimic.Am scris despre  ruina Lipscanilor  pana m-am plictisit si eu de mine. Am scris despre aceasta  tragedie urbana, doar  rescriind anunturile care insoteau cele mai multe cladiri aflate pe candva celebrul centru negustoresc al Capitalei : „Atentie, cad balcoane”, „ Feriti-va, se prabuseste cladirea!”, „Circulati , pe dreapta, se scufunda pavajul! „’ Am vazut cum mor Lipscanii , dar si cum renasc. Astazi pe aceste stradute s-a ridicat cel mai pitoresc colt din Bucuresti, o aglomeratie incredibila de carciuni, birturi,cluburi si bordeluri clandestine, in care distractia , betia, promiscuitatea  si scandalurile  nu iau pauza  niciodata. Am vazut pentru ultima oara Ceasul de la Universitate, tasnitoarele din Cismigiu, cabinete telefonice cu fisa sau cu cartela, „ Circurile foamei” ale lui Ceausescu, blanurile Elenei Ceauseste si trofefele vanatoresti ale sotului,  scoase la licitatia organizata in interiorul Monumentului Eroilor(!?) din Parcul Carol,  am pasit pe ultimele dale din piatra ale bd 6 Martie,  am purtat ultimii ciorapi cu dunga facuti la  Adesgo si  mi-am cumparat   de la „Coada Calului” ultimul parfum  frantuzesc Guerlain...O lume, o meserie.Amandoua uitate azi!!

Rerformarea clasei politice sau “chercherz la damme”

 Sa ne reamintim -dec 2008

Partidele isi trimit la incalzire candidatii

Rerformarea clasei  politice sau “chercherz la damme”

Eugenia Popescu

Dupa douazeci de ani de reformare a sistemului  politic, la startul alegerilor din acest an, inedite si complicate,  cu miza electorala mare , si-au anuntat candidatura pentru Parlament cam   aceleasi  categorii de personaje. Unele- si nu putine la numar, uzate, sarite cu mult din termenul de garantie,  personaj econtroversate  plimbate de la un partid la altul, bagate in afaceri tenebroase,  cu dosare deschise si inchise dupa cum s-a schimbat puterea, santajabile din oricare parte  i-ai privi, banuite  de a fi coloborat cu vechea securitate, cu administratia ceausista, dar si cu   mediile de afaceri de acum si nu numai curate,   oameni care se cer din nou la ciolanul guvernarii , desi   trecutul ,  si intr- o masura considerabila  si prezentul  i-ar   indemna sa se retraga, cat de cat onorabil, daca nu la  manastire  macar  la spendidele lor resedinte risipite in zonele exclusiviste ale lumii. Ceilalalti , reprezentand   noua generatie de politicieni, , lipsiti de doctrina dar dand pe-afara de ambitia si dorinta de a razbi prin orice mijloace,  smecherasi cu averi  colosale,  pe care   nici de-alungul a  enspe generatii nu le-ar fi putut face in Occident,   isi etaleaza, in fata unui electorat  saracit si capiat de atata capitalism si democratie, bunastarea  si apucaturile, cu  aroganta cu care impart bacsisul prin cluburile de fite dupa  ce au spart o lada de sampanie de 15 milioane sticla.   Cam astia ne sunt candidatii din aceasta toamna. Atat a putut naste politica romaneasca in doua decenii de  zbatere democratica si reformare politica.  Aceasta e “oferta de cadre” pe care au incropit-o, de bine de rau,  partidele,  dupa ce  au constatat ca  Zavoranca nu are  egal, ca Adrian Minune e deja prins cu guvernarea locala de Ilfov si ca guristul Salam  sau Minodora la Maxim se lasa greu din cale-afara.. 

Cat  despre  marii candidati la cea mai inalta dregatorie in stat , cea de premier , nu mai de reforma nu poate fi vorba.  Despre Tariceanu, candidatul liberarilor s-a spus  ca miroase de la o posta a benzina. Despre Mircea Geoana. “locomotiva” social democratiei in aceste alegeri,  ca miroase a “Primaverii” , cartierul fostei nomenclaturi burghezo- peceriste, locul de bastina al majoritatii politicienilor de stanga – de la Petre Roman pana la  Adrian Nastase. Despre Teodor Stolojan , omul presedintelui si cum altfel decat al PDL-istilor in cursa pentru guvernare, s-au spus vrute si nevrute.

Uns cu toate alifiile

A ce miroase Stolojan? A de toate !Contracandidatii domniei sale sunt necrutatori. Stolojan, spun ei, miroase a  valuta confiscata, a inflatie aberanta, a mineri “plantand panselute” in Piata Universitatii, a guverne daramate, a santaj , a privatizari personale in demnitatea celei mai inalte functii, cea de premier, a retrageri spectaculoase, incalcite si nicicand lamurite din alte curse electorale. Dupa doua decenii de politica, in care a avut si el parte de orele lui  astrale - negocierile din ‘92 cu sindicalistii, condusi atunci de Miron Mitrea,  pe marginea majorarii salariilor, fiind una dintre ele- din  politicianul Theodor Stolojan , demnitarul care poza in tehnocratul necrutator al anilor 90, n-a mai ramas  mare lucru.  Dupa ce a schimbat trei partide , tot atatia stapani si ,eventual, doctrine , Stolojan pare  sa se fi asezat la cuminte casa lui, adoptand postura de functionar disciplinat, de yes-man cu ochii atintiti spre Dealul Cotrocenilor . Multi spun ca  lansarea lui Stolojan in cursa pentru viitoarea guvernare, pe post de locomotiva,  ar face parte doar dintr-un  scenariu. Si  ca va veni timpul cand  Stolojan va face ceea ce stie mai bine sa faca - sa se imbolnaveasca din nou sis a se  retraga atunci cand ii va   cere   partidul. Lucru pe care l-a mai  facut ,si nu  fara succes, si in campania din 2004, dand posibilitate Aliantei Portocalii sa ajunga fara mari emotii la putere. Nu stim daca alegerea lui Stolojan este o solutie “tampita”, dar una complet neinspirata, cel putin din  perspective gradului de asteptare al romanilor, este cu siguranta.

Tradati  din dragoste de scaun

Nici Mircea Geoana nu-i de  ieri de azi in politica . S-a lansat inca din 1990 , fiind descoperit si avansat , treapta cu treapta, chiar  catre premierul de atunci Adrian Nastase caruia, doua decenii mai tarziu, in semn de adanca recunostint,a avea sa-i traga  scaunul de sub el si   presul de sub picioare. Ca asa e in politica ! In  1996,  la numai numai 37 de ani,  a fost numit ambasadorul României în Statele Unite, functie pe care si-o va pastra si dupa pierderea alegerilor de catre PSDR. S-a mai spus că după ce a aflat că Emil Constantinescu a câştigat alegerile, Mircea Geoană i-ar fi  trimis acestuia o scrisoare prin care şi-ar fi exprimat bucuria că, în sfârşit, „am scăpat” de „stafiile trecutului” sau „de cancerul democraţiei româneşti” si ar fi primit in schimb mentinerea  sa  ca ambasador  la Washington .Deşi, în mai multe rânduri, s-a evocat existenţa acelui răvaş, până acum nimeni n-a reuşit să producă dovada că ar fi existat.Controverse au fost si pe marginea averii lui Mircea Geoana, mai precis a conturilor in dolari, multi avizati pretinzand ca nu se puteau castiga atatia bani  ca bursier la şcoala de Administraţie Franceză (1991-1992) şi din salariul pe care l-a avut ca ambasador în SUA.Controverse si la inlaturarea lui Nastase de la conducerea partidului - s-a vorbit, atunci,  despre tradari si prietesuguri cu cantec. Una peste alta, si Geoana este tot un om al trecutului, reformarea politica neavand relevanta nici in cazul domniei sale. De altfel, pe zi ce trece,  Geoana pare sa se confrunte tot mai acut cu agresivitatea si stilul de viata ale noii generatie de politicieni careia incearca sa-i tina piept intr-un mod care nu de putine ori il descalifica. Vezi petrecerea in stil hollyoodian de la implinirea a 50 de ani,   serile dansante care ii amintesc de ceaiurile tineretii, limbajul colorat de baiat de cartier, replicile  acide  la adresa opozitiei transmise in forma elaborat-necontrolata, simtind , la disperare,  ca numai astfel va putea ajunge si el in lumea „buna” a lui Mazare sau Vanghelie.

Petrolul,  politica si afacerile

Inceputurile carierei lui Popescu Tariceanu sunt legate mai degraba de media si de afaceri.A infiintat primul post privat de radio si  din 1993 este partener asociat la Automotive Trading Services (importator oficial Citroen în România). A fondat Partidul  National Liberal, din care  avea sa devina, alaturi de Patriciu ,  pentru o scurtă perioadă, lider al PNL-Aripa Tânără. Ascensiunea sa in structurile puterii sunt legate de  câştigarea i alegerilor parlamentare din octombrie 1996 de către Convenţia Democrată Română (din care făcea parte şi PNL),  După câştigarea alegerilor prezidenţialein 2004  de către Traian Băsescu, acesta din urmă l-a desemnat pe Popescu Tăriceanu ca prim-ministru pentru a forma un guvern şi pentru a obţine o majoritatea în parlament.. În februarie 2005, este ales ca preşedinte a Partidului Naţional Liberal .Mandatul de premier a debutat cu un joc astenizant de-a demisia, despartirea definitiva de Traian Basescu,  facandu-se pe fondul unor abordari fundamental diferite a inundatiilor catastrofale din toamna lui 2005 si  a razboiului din Irak.   In aceeasi toamna  un ziar a declarat că la 9 aprilie 2004, Tăriceanu a cumpărat 10 milioane de acţiuni ale companiei Rompetrol, bazându-se pe informaţii obţinute din interior (de tip insider trading), acţiuni pe care le-ar fi vândut cu profit după ce a devenit prim-ministru. Băsescu a afirmat atunci că regretă că l-a numit pe Tăriceanu prim-ministru şi l-a acuzat de parteneriat cu grupuri de interes economice. Aceasta suspiciune de colaborare cu „baietii destepti” a marcat serios mandatul primului ministru, facandu-i pe multi sa afirme ca Tariceanu miroase, printre multe altele, si  a petrol. Nici pentru Tariceanu, notiunea de reformare nu are temei. A ramas acelasi baiat „destept” , care se simte in domeniul afacerilor private ca  pestele in apa si  caruia i-a trebuit un mandat intreg  pentru a putea schimba o pereche de  Gucci  cu  pereche de cisme    si doar atunci cand alegerile erau iminente .

La notariat

15 septembrie 2014

LA NOTARIAT

 Am fost azi la notariat.Unul mai ai cu mot. Pe strada Franceza.Il  tine un domn  de a fost  acum catva ani ministru secretar de stat pe  la justitie. Cladirea pe  afara sta sa se darame, ca toate casele din Centrul Vechi. Interiorul insa iti taie  respiratia  Totul-marmura, mahon, oglinzi, ,dar si o nesfarsita scara din acelea interbelice - gen melc. Fara lift!! Pana sa ajung  la etajul 2, pe drum, m-am  imbarbatat zicandu-mi ca daca apuc usa notariatului primul lucru pe care-l fac e sa  imi fac testamentul. Ca poate ma mai cheama odata si sa fiu sigura ca nu las in urma treburi patrimoniale nerezolvate .  Biroul  dlui notar, impozabil,  cu masa ministeriala, cu fotolii toate in lemn si piele scumpa foc., cu rafturi nesfarsite pline  de carti legate la meserie, cu o colectie de plante care mai de care mai exotice , in fine cu tot felul de chestii si dichisuri  amintind de vremuri  si job-uri mai glorioase.  Din ce vorbeste lumea,astazi domnul cu pricina  mai sta in atentia presei doar din cauza scandalului monstru pe care-l face oride cate ori RAAPPS  incearca sa-l dea afara din casa de protocol la care fireste ca nu mai are  dreptul de o gramada de ani.

 Intru la el cu recomandare ! Si ce recomandare!,Desi, cinstit vorbind,  problema  mea o puteam rezolva la orice notariat.. Dar in nici  un caz  atat de repede si fara  atat de multa birocratie. Victima a aceleasi metehne romanesti, procedez in consecinta  ascultand  si de asta data de sfatul maica-mii– nu te duci nicaieri fara o recomandare.  Nici macar la  pedichiurista ,darami-te la notar.Ca nu degeaba traiesti in Romania. Cu toata recomandarea,  intru , croita bine, sa obtin ce vroiam.Ca intre noi fie vorba pe ici pe colo,prin maldarul de hartoage pe care le inghesuinsem intr-un dosar lucrurile nu stateau chiar OK. Asa ca la romani,  mai lipsea o foaie , un act, o copie, un aviz.Ma recomand  cu fermitatea si naturaletea celui ce  figureaza cel putin in „Who is who” sau  in „Top 500”. Omul, usor descumpanit, se ridica ceremonios si imi strange mana, invitandu-ma sa iau loc

-O apa , o cafeluta ?

- La ora asta?, replic eu incercand o „aroganta” de mare fita. Nici pomeneala!, zic ca si cum apa se bea numai cand  apare cucul si bate de o ora. Si musai o ora anume..  Dar ce bine ca va vad,cum ar veni face to face,  schimb vorba si continui nedandu-i posibilitatea sa  se dumireasca ce vreau sa spun, incotro vreau sa bat.V-am vazut doar pe graba  si de departe  la Parlamnent , ca o perioada am lucrat...si las un suspans  cat pentru o respiratie si reiau

..._Dar, in fine, nu degeaba se spune ca televizorul nu avantajeaza omul..

-Nu-i asa? replica cu graba  notarul, indreptandu-se cocoseste  in fotoliu .

Eu, cu ochi de reporter de teren, (din ala harsiit, care trebuie sa faca din rahat bici si, in lipsa unui ceva-orice, se agata de  amanunte, facand din ele un roman, o poveste, o nuvela sau macar o stiruta) l-am ghicit din prima.  De cum am intrat pe usa. Omul bate bine de  60 dar se cazneste  sa arata de 40.Cel mult!!..Se  cazneste, se caneste si reuseste.  Una la mana.  Doi la mana – e din cale afara de calcat, apretat si parfumat ca sa  nu te duci cu gandul unde m-am dus si eu.

_Cum ar zice nenea Iancu poza e un moft- si rade usor indecent

-Frumos de ingheata apa-n put,  ii tin eu isonul cu un tupeu cat Everestul,   uitand ca  in fond sunt sarita bine de varsta la care il poti invoca pe Caragiale oricum si in orice situatie.

Dar am devenit amici.  Deja avem lecturi comune.   Basca prieteni comuni...

_M-a sunat Dan, imi spune, privindu-ma usor complice. A doua oara in jumatate de ora.Inteleg, deci,  ca arde. Mi-a zis  care e problema .Se rezolva .In Romania se rezolva orice.Mai ales daca ai prieteni ! Asa ca Dan. Dar mai intai , ia spuneti-mi ce nazdravenii a mai facut Dan..Doamne , ce om!

 Aoleu , pana aici mi-a fost..Ce sa o mai lungesc..Eu nu stiam cine era Dan.Pur si simplu, habar nu aveam  cine este acel domn care l-a sunat pe notar cu rugamintea de a-i ajuta o amica buna.Adica pe mine!! Si asta dintr-un motiv extrem de simplu.Alergand dupa un notar,  in criza de timp  mare dar mare de tot, am sunat-o pe  Doina, prietena mea, profesoara de fizica ,care mediteaza o groaza de copii de bani gata, dar vorba lui nenea Iancu ,fatalitate nici unul cu proptele parintesti in ale justitiei.Asa ca  amica mea Doina   a sunat-o pe amica ei Adina, doctorita pediatra,  la o policlinica privata. Teoretic cu relatii.Practic.cu  niciuna!   Amabila foc,  Adina a sunat-o pe amica Amalia , hair-stilista ei cu loc de munca in Dorobanti. Dar , aceeasi fatalitate, nici ea nu s-a descurcat  desi pune bigudiuri la toata spuma tabloidelor trecute , prezente si viitoare. Dar asa este cand nimic nu se leaga.  Hotarata,  l-a sunat pe frate-sau, Dan,vorba catavencilor, un VIP de VIP,  nu-l stiti voi!, iar eu cu atat mai putin, care a luat problema si telefonul  in mana si  l-a sunat pe  notarul in fata caruia  tocmai ma aflam.Si care-din nou fatalitate-iata ca  tinea mortis sa afle ce nazdravenii a mai facut Dan.Amicul Dan.Amicul nostru comun.

 ...Ei, si  acum sa va vad .Eu pe voi.Cu siguranta, va asteptati sa ies intr-un fel  sau,de ce nu?, ca in Caragiale din povestea asta..Nu, nu  s-a putut desi m-am rugat la toti sfintii din calendar sa se  intample ceva-orice care sa-l scoata pe notar din soptuosul lui birou.-secretara, telefonul, mobilul , o calamitate naturala , o necesitate umana. Nimic din toate astea nu s-a intamplat..astfel  incat sa o pot suna pe amica Doina, care la randul ei s-a sune pe Adina, Adina pe Amalia , Amalia pe fratele ei Dan si inapoi... Ca in final sa aflu si eu cine amicul Dan.Cel cu „ recomandarea”.

Salvarea a venit de la un crampei de amintire care m-a strafulgerat ca si cand ma aflam in fata plutonului de executie, atunci cand „iti mai vezi odata viata”. Mi-am amintit, deci la milimetru de dezastru, spusele Doinei

-Draga, nici eu  nu stiu  cine e Dan asta, fratele Amaliei, dar,  fa-ti  idee, are 17.000 de lei pe luna . Si nu e manelist.E pur si simplu pensionar!!!

Bingo! M-am intors catre notar si l-am privit contrariata  in ochii.

_Sunteti absolut sigur ca vreti sa discutam despre ceea ce dv numiti nazdraveniile domnului Dan ?.

Notarul nu s-a grabit cu raspunsul.si-a intors privirile catre exotica Gloriosa Superba  asezata chiar  langa fotoliu _unde de regula palavrageste cu amicii- si catre  frunzoasa Aglaonema strajuind de-a dreapta-i mai ales cand vorbeste la telefonul fix si mi-a replicat  aproape soptit:

  - Ei,  ne-am luat cu vorba si timpul trece.Hai sa vedem ce speta aveti si cum o rezolvam. Sa stiti insa  ca la   la noi legea e sfanta, iar actele facute de noi nu au fost niciodata atacate, a precizat de asta data cu glas ferm si tunator notarul, aplecandu-se ca un arc  asupra aglaonemei si aranjandu-i padurea de frunze  usor ciufulite.

Lui Tariceanu i-ar trebui 104 mandate ca să lege România de Europa în care a integrat-o doar pe hartie

Dreapta  merge şui şi spune lucruri traznite

Lui Tariceanu i-ar trebui 104  mandate ca să lege România de Europa în  care a integrat-o doar pe hartie

Eugenia Popescu

La distanta de  trei luni până la predarea cheilor de către guvernarea de dreapta, reprezentantii de marca a acesteia, Tariceanu etc comp,  se dau de ceasul mortii, într-un spectacol estival pe cât de grandios pe atât de gaunos,  incercând să ne ia  ochii şi să ne astupe gura ,  nu de alta dar alegerile parlamentare  bat la usa şi toata lumea politichiei romanesti se cere stampilată cu prioritate.  Ai crede, după ravna cu care îşi rup pingelele pe santierele patriei, că liberalii abia acum  şi-au inceput mandatul şi nicidecum că s-ar pregati de ducă. Domnii de la PNL nu fac bilanturi cum ar fi potrivit şi mai ales ar fi nevoie înainte sa-şi ia la revedere de la români după patru ani de guvernare. Domnii de la PNL îşi fac planuri.Ca mireasa în  ziua nunţii. Îşi fac planuri, proiecte şi strategii…  De viitor, cum alt fel,  şi vorbesc de cincinale mai abitir că raposatul pe vremuri .Uita sa spuna, de pilda,  ca doar pentru finalizarea Autostrazii Transilvania, care pleaca  din centrul Romaniei, de la nord-vest de Brasov, ajungand la Oradea, la granita cu Ungaria, i-ar mai  trebui 104 mandate, compania americana Bechtel reusind in mandatul Tariceanu sa asfalteze doar 5 km din cei 415. Cam in acesti termeni s-ar cuveni sa vorbeasca de performanta guvernarea de dreapta in aceste zile, in care face spectacol.

 Domnul Ludovic Orban, supranumit şi „Omul cu mandolina”, nicidecum „Omul  cu pickamarul” aşa cum i-ar fi impus macar  fisa postului, dacă nu bunul simţ, şi  care a stralucit ca ministru al transporturilor printr-o neimplicare cel putin suspecta, ne vorbeste astazi de viitoarele şi grandioasele obiective  ale guvernarii de dreapta din care face parte cu termene  de realizare de  cel putin un deceniu de-acum incolo.  Ca şi cum realegerea liberalilor în  fruntea viitoarei guvernari e stabilita-n stele şi  batuta-n cuie. Construirea unui aeroport în  vestul orasului, comparabil ca dimensiuni cu cel de la Otopeni , este unul dintre ele, gata de taierea panglicii inaugurale, în  opinia dlui  Orban, pe la inceputul anului 2011. Stirea că normativul în  baza caruia proiectul va fi transpus în  realitate a fost deja adoptat de Guvern este şi ea tot o manevra electorala , că şi cealalta referitoare la intocmirea de către acelaşi executiv a unui studiu de fezabilitate, finantat de  Guvern. Păi, de studii şi normative duce România lipsa ? Nu duce lipsa, dă pe-afară ! N-are drumuri, dar se ingropa în  hartii!Dl.Orban se face că ploua (aşa dintr-odata , în  plina vara şi pe o canicula de-ti ia aerul!) şi-i dă înainte. Tot cu   vorbe mari sau, mai degrabă, vorbe ca să ne aflam şi noi în  treaba,  având în  vedere că guvernul de dreapta care arunca în   noi cu astfel de promisiuni,  crezandu-ne mai prosti decât suntem sau decât e cazul,  n-a reusit ,  în  patru ani de exercitare a puterii,  nici macar  să cârpeasca centura Bucurestiului ! Să  asigure conditii civilizate de rulare pe singura autostrada a tarii Bucureşti-Pitesti sau să puna capat nenorocirii, instalate cronic  pe celebrul DN1, vedeta tuturor emisiunilor de stiri din week-end, de unde  dacă nu ajungi la Balaceanca, incercand să ajungi acasă,  ajungi fix la cimitir sau la Urgenta după ce ti-a cazut în  cap o pasarela! Cam aşa stau lucrurile atunci când nu vrei cu totdinadinsul să imparatesti România , zapacind de cap oamenii cu proiecte şi programe care odata desenate şi creionate nu vor parasi foaia şi planseta în  vecii vecilor. Acelaşi domn Orban, manat se vede de la spate de un sef plin de ambâţ, care tine mortis să ingrase porcul în  Ajun dar nu-i dă nici macar o mână de graunte ,  se lauda că va termina tot cam prin 2011-212, ultimele două tronsoane de pe Soseaua Soarelui.Cu toate acestea , ministrul nu  poate să nu constate că primul şi unicul de altfel tronson de pe acest drum a crapat deja.  Că aşa-i în  România !

Şi premierul Tariceanu şi ministrul Orban alearga în  aceste zile ca  năucii pe soselele patriei, bifand  santier cu   santier, lucrare cu lucrare.  Acesti „Constantina Diţă Tomescu” ai Romaniei, şi  în  vogă şi-n   nădragi,  alearga, de le sar ochii, pe 40 şi de grade Celsius  , când, în  mod normal, în  aceasta perioada a anului, locul lor era, după cum bine ne-au obisnuit în  ultimii ani,  pe plaja din  Saint-Tropez sau  în luxosul şi exoticul  Dubai. De asta data, cu alegerile în  coasta şi mortu-n casa, aleargă ca amărâţii pe lângă miriste, prin colbul incins al patriei, printre tronsoane şi betoane, semn că e groasă.  Din cale-afara. Cu castile de protectie în  cap, imbracati nu în  Armanii  cel de toate zilele, ci în  vestele reflectorizante ale Administratiei Nationale a Drumurilor ,  oamenii Guvernului bat cu pasul drumurile tarii, trec din santier în  santier, fac caterincă, cer grafice, planse, documentatie, sterg pe jos cu  sefii santierelor, (” mai , Dorele , tata, ce zici, ne miscam si noi mai cu talent?)”, ii mustruluiesc de le sar fulgii, ii fac de panaramă în  vazul natiunii,(„măi, fratele meu, până când, măi!?”) ca, mai apoi, in comunicatele transmise  către ţara, în  direct şi la ore de varf,  vorbesc de intarzieri în  finalizarea lucrarilor   de   luni sau  chiar de ani, vorbesc  despre licitatii trucate, despre incredintarea lucrarilor unor firme obscure cu sediul în  garsoniere sordide, doar cu  un sef, o secretara   şi o  stampila pitulata printre ghivecele cu muscate, vorbesc despre spre bani publici irositi cu inconstienta. Vorbesc cu manie, suparati foc, amenintand în  dreapta, dar mai ales  în  stânga,   nereusind decat  , într-un final sau intr-o pauză de respiraţie, sa-si traga palme peste ochii în  prime-ul tuturor tevereurilor. Că ce altceva poate  să insemne acest spectacol estival, si ieftin şi gratis, în  care evolueaza protagonisti de prima mână ai actualului Executiv? Pai, cine altcineva decât dreapta, reprezentată de liberalul Tariceanu etc comp., conduce România de patru ani de zile,   rastimp în  care numai  constructorii de la Bechtel au incasat o poala de bani şi au realizat 5 kilometri mari şi lati din Autostrada Transilvania  lungă de 415 km. Pai, o aritmetica simpla ne spune că actualului Guvern i-ar trebui o suta patru mandate  că să lege România de Europa  în  care a integrat-o doar pe hartie. Abia de la nivelul asta putem sta  de vorba în  legatura cu performantele actualului Executiv. Restul sunt  discutii de-o bere şi-un mic. Cu subiecte subtiri. Aşa că să ne mai treaca vremea. Să ne facem că  lucram, chiar dacă nu ne cheama Dinescu şi nici Caramitru nu ne trage de maneca. In aceste zile dreapta romaneasca merge şui şi spune lucruri traznite. Incearca  să iasa din scena nu pe usa din dos sau pe cea de incendiu , ci pe usa din faţă  cu un spectacol gen „Cantarea Romaniei” în  care implinirile sunt fireste măreţe, dar  lipsesc cu desavarsire, iar cincinalele pot fi făcute în  patru ani şi jumatate doar dacă în  rolul principal joaca americanii de la Bechtel.